traian pop traian
Home English Deutsch Français Româneste E-Mail
Biobibliografie Poezie Teatru Noutati & Presa Cuvantul zilei Fotografii Cartea cu prieteni Pagini electronice în limba romana
Cu fulgi aproape fosforescenti ninsoarea se caznea sa arunce pete de lumina ^n spatiile ceva mai largi acum. (oare când vor ^ngramadi si aici niscaiva constructii importante de care sa nu te poti apropia nici cu privirea?) care se lasau calcate ^n picioare de pasii labartati ai umbrelor vântoase si reci. Spinarile arbustilor decorativi se curbasera de tot sub greutatea mantiei de zapada, oferind imaginea unei turme de oi ^ncremenite ^n asteptarea ciobanului dus sa bea una mica. Un vagon de tramvai vechi de când lumea lasând ^n urma un ^nfiorator ecou de fiare rostogolite pe caldarâm - curios,suntem doar locuitorii orasului care a introdus primele silentioase - VAGONUL NR.2 INTERVEN[IE scria desigur pe fruntea si coapsele acestuia care se departau oarecum legan^nd doua luminite rosii spalacite. Reiner. Atelier pentru reparat umbrele, stilouri, masini de scrs, ^n curte, stânga, jos pe trepte, autorizatia nr... (Afis metalic; desene negre, linii rosii, fond galben) si Brichete gaz, ^ncarcari baterii ceasuri electronice (o palma mai jos,pe un carton ^nnegrit, cu litere STAS - tus negru) - câta caldura ^mprastiau aceste anunturi mici aproape imposibil de remarcat ^n raport cu reclama aceea uriasa pe care o dezvelisera lucrarile de renovare ale cladirii alaturate DANS, DANS, DANS… O vazuse acel Reiner? petrecuse si el acolo macar un ceas, doua? Trecu pe partea cealalta, ^si plimba degetele dreptei pe zidul vechii cladiri a Nationalului-Operei-Maghiarului-Germanului-Filarmonicii-Estradei. Nu si le dezlipi decât ^n dreptul afiselor care anuntau programul ce invadasera orasul acoperind petice de zid usi, stâlpi ori colturi de vitrina. Îsi rezerva o rasuflare spre a se minuna de absenta ^mbulzelii din fata portilor maiestoase ale amintitei institutii si mai ales de absenta matahalelor care vegheau de obicei la pastrarea ordinii rupând biletele de intrare cu aerul ca ar acorda vize pentru calatorii ^n eternitate. {i-i imaginase odata ^mbracati ^n uniforme pline de fireturi, galoane si alte sclipiciuri. Traversa piata larga, evitând pasajul subteran, sergentul care ar pândi acum eventualii contravenienti ai regulilor de traversare a strazii ar merita ^ntr-adevar o recompensa. Lasa silueta feerica a catedralei ortodoxe ^n stânga, traversa râul ^nregistrând mai mult mecanic faptul ca nici la braseria de pe malul acestuia nu se zarea vreo lumina si ajunse la ^ntretaierea liniilor de tramvai ^n dreptul carora stia ca se gaseste o sala de repetitii ^n care urma sa aibe loc un concert de jazz. Ajuns aici avu certitudinea ca ^ntr-adevar se petrecea sau urma a se petrece ceva deoarece nici aici nu observa vreo miscare. Adevarul este ca simtea un fel de agitatie si ^nca una destul de stranie ce parea a turna electricitate ^n toate locurile si lucrurile, un soi de temperatura crescuta care ^n loc sa ^l ^ncalzeasca ^i ^ngheta si mai mult gesturile si chiar trupul. De la o clipa la alta ninsoarea capata un aer tot mai amenintator. Iar orasul parea cufundat ^ntr-un ^ntuneric de ne^nvins, ^ntr-o liniste ce ameninta sa-i sparga timpanele. "De parca ar fi vara si m-as fi trezit de foarte putin timp ^n preajma unei clipe de neatins" ^si spuse ^n timp ce auzi foarte clar un bubuit de tunet. "Mai mult ca sigur, m-am tâmpit de tot" adauga, regretând momentul de spaima ^n care ^nchisese ochii - moment ce nu putea decât sa se suprapuna perfect aceluia ^n care toate locurile din jur fusesera desigur luminate a la giorno -acum holbati la lampile pe care o forta dementa le ^nzestrase cu puterea de a absorbi orice urma cât de cât luminoasa. O fractiune de secunda crezu ca delireaza ca ceea ce vede si simte nu se supune ^ntrutotul realitatii imediat controlabile - "parca, nu cu mult ^nainte ,dorisem un viscol sau ceva de genul asta" ^si aminti, desigur parasit de orice dorinta sau gând asemanator. Numai atât deoarece realitatea lui - are cineva dreptul sau obligatia de a se supune unei alteia? - ^i dicta autoritara sa se adaposteasca. O lua la fuga. Un vârtej ametitor zburataci hârtiile din cutia metalica plina de urmele loviturilor de salut ale calatorilor. "Biletele" spuse si se descheie cu gesturi febrile la haina pentru a verifica existenta biletelor lor ^n buzunarul ascuns din dreptul inibii. "Pâna si noi ne-am saturat de fetisismele tale" ^i raspunsera acestea curentându-i usor vârfurile degetelor si asa ^nghetate. Insistenta vârtejului spori parca intensitatea ^ntunericului pentru ca apoi sa ^l pulverizeze obligându-l sa cedeze scena acelei formidabile scrijelituri orbitoare ( ceva nu este totusi ^n regula, prea sunt palide flacarile! ) ce se retrase la rându-i ^n fata puhoiului de tunete si troznituri. Ciudat, toate acestea adunasera ^n jurui-i o multime de oameni care alergau, cei mai multi râzând, unii gesticulând chiar caraghios, dansând, de-a dreptul bucurându-se, strigându-si unul altuia sa-si caute adapost. Fara ^nsa ca ceilalti sa para a ^i auzi, fara ca vreunul sa para a fi cu adevarat constient de ce se ^ntâmpla. %si dezlipi gândurile de ei si urmarii directia ^n care ^nainta torentul de lumini si sunete. Cred ca ai facut o fixatie Manciule. Cred ca. {tia. Ajunse ^n holul ^ngust si scund ^nainte ca ploaia sa apuce a se dezlantui. Sta zgribulit ^n fata intrarii clubului ce se potrivea mai degraba unui atelier de ^ncarcaat sifoane si baterii pentru ceasuri electronice. O duzina de umbre si tigari fumegânde pluteau spre usa ^ntredeschisa. Deasupra casei de bilete un afis deja zdrentuit se zbatea fluturând pe deasupra capetelor din care ieseau aburi ^ncercând parca sa-si croiasca la rându-i drum spre cel ce atragea ca un magnet totul, pâna si fumul dens si compact al tigarilor fumate afara. De ce n-or fuma ^nauntru? JAZZ ATELIER JAZZ sta scris pe el, CU PARTICIP~RI CU PARTICIP~RI CU PARTICIP~RI. Asta era deci: lipisera trei afise unul peste celalalt! EXTRAORDINARE... Pentru a citi numele invitatilor ^ti ^ti trebuiau cam doi metri si douazeci ^naltime si o lanterna puternica, asta pe lânga rabdare si stiinta de a descifra literele ^ntortocheate. Cu toate ca era lumina iar cei din jurul lui pareau a fi adevarati nu percepu nici o schimbare. Se scoroci prin buzunare ^n cautarea unei tigari. JAZZ ATELIER JAZZ..."Cum poti fi aruncat ^nnapoi ^n hatisul amintirilor" ^si spuse, "cât de usor poti deraia". Caci acum se afla deja ^n vremea lui de studentie. Vremea tineretii flower-power, a generatiei beat. Cât de greu ^i venea acum sa adauge acel, atât de dur dar ^n acelasi timp dureros de adevarat “prin simpatie", Caci ce anume se dovedisera a fi ei decât o "generatie beat prin simpatie"? Asemenea florii crescute ^n chiar ^n teava pustilor. Asemenea nonviolentei, iubireii, frumusetii, muzicii, dansului. Vremea invaziei de trupe beat, rock folck., soul, jazz, Ciudat lucru, concertul acesta, pe care nimeni nu-l vazuse ^nca ^i spunea de pe acum ca va fi cu numai putin deasupra acelora cu toate ca cei mai multi dintre protagonisti crescusera pe vremuri si evoluasera ,asa cum evoluasera si sculele, si publicul. Nu era cu putinta. Chiar daca se ^ncapatâna sa dea crezare acelui ceva launtric care-l va determina, mai mult ca sigur sa nu intre ^n sala. {i totusi ce ^ncordare, ce tensiune emana afisul acela aproape desprins de deasupra casei de bilete. Un afis sablon pe care sa-l poti ^ntrebuinta la cât mai multe manifestari similare, numele protagonistilor putând fi oricând schimbat, un simbol: semn ieroglifa a timpurilor. Caci, de fapt, timpul acela flutura deasupra capetelor, sub forma unei ^nspaimântatoare, fie si numai prin lipsa de bun simt, reclame. Timpul acela care, vai, putea sa se dezvinovateasca, printr-un nemilos dar posibil joc al soartei, fie si numai al imaginatiei lui bolnave foarte lesne prin ^nsiruirea numelor lor: Manciu, Victor Septembrie, Asia, Maia... Oare nu era o imagine de-a lor fluturându-si goliciunea strâmba si hâda?
{eful jazz-club-ului se insinua ^n fata lui oferindu-i - cu gesturi ce contineau un ciudat amestec de autoritate, mândrie, gratie, fandoseala lasciva pe care Manciu le ^ntâlnise la mai toti chelnerii, soferii de taxi, portarii de hotel, activistii culturali si directorii de case de cultura - un foc la tigara ramasa neaprinsa de la bricheta electronica probabil placata cu aur, asemenea dintilor din susul gurii rânjite, a ceasului si a celor mai multe dintre degete. Parul lucios, pieptanat cu grija, danful greoi si strident pe care-l emanau hainele calcate si curate si mai ales lungimea alba a kent -ului care-i fumega ^n coltul stâng al gurii ( oare cum poate sa rânjeasca fara a-si pierde tigara? ) adusesera parca un plus de lumina ^n semi^ntunericul si ^nghesuiala care stpâneau atmosfera, facându-l pe Manciu sa uite unde si de ce se afla ( stia ^ntradevar? stiuse? ). Stinse bricheta, aratându-i-o parca, "mai ramâne sa mi-o prezinte" ^si spuse zgâriat de incorectitudinea propriei exprimari care se formulase initial cu totul altfel, dupa care o lasa sa alunece ^n buzunarul interior al jachetei.
- Hai sa ti-l prezint pe Johny, poate scri ceva la ziar, binevoi ^n sfârsit sa rosteasca, dar ^n asa fel ^ncât sa se faca auzit de cei câtiva nehotarâti din fata casei de bilete.
- Eventual despre ploaie, lasa sa-i scape Manciu ^n timp ce-l urma admirându-i agilitatea gesturilor prin care ^nlatura din cale obstacolele vii.
Sala era de nerecunoscut, se instalase un podium unde trei dintre protagonisti ^si acordau tocmai inastrumentele, privind pe furis catre spectatoarele ce ^ndraznisera sa se aseze ^n imediata lor apropiere si câteva sute de scaune de toate formele si marimile ("oare câte birouri ramasera fara scaune" gândi ) luminate nefiresc prin sclipirile reflectate de podiumul la baza caruia fusesera asezate direct pe podeaua ^ncaperii câteva "reflectoare" improvizate din corpuri de semafor. Scaunele erau ^n marea lor majoritate ocupate cu haine, fulare si caciuli, stapânii lor fiind probabil aceia care trimiteau trombele de fum dinspre culuar ^nspre sala.
- Johny,ti-l prezint pe...
- Lasa domnule, mai cunoastem si noi lumea... Jigneste-ma c-o tigara si ia un gât din sticla... De ce nu vi maestre la spectacolele alea pe tigari si bautura... Acolo sa vezi smanes...
%n timp ce Johny ^i vorbea, hipnotizat de imaginea uneia dintre spectatoare, Manciu se ^ndrepta spre pianist. Îl cunostea de mult. De câti ani nu se mai ^ntâlnisera? Locuiau doar ^n acelasi cartier. Se aseza ^n stânga lui unde trona o boxa culcata pe care ar mai fi ^ncaput ^nca doua persoane.
-Te supar daca...
-Du-te tu!
- Spune-mi te rog, chestia asta a mai fost prezentata ^n alta varianta si acum o reluati? Ati repetat ^n prealabil sau va ^ntâlniti direct pe scena, cum scrie pe afis? ^l ^ntreba ^n timp ce acesta parea a fi reusit sa-l determine pe Johny sa taca, scotându-i din priza amplificatorul, ^n jurul caruia se ^nvârtea neputincios - "asculta tu la mine, la aia de cântam pe bautura si tigari nu se ^ntâmpla una ca asta" mormai el ^n timp ce parasea podiumul pentru a gasi un organizator capabil sa remedieze defectul.
- Da de unde! O plimbam de mai bine de trei luni. Am ras aproape toata tara. Afisul... cele scrise pe el tin de reclama. Pe noi ne privesc doar banii.
- Am auzit ca totusi jazzul cunoaste un reviriment fara precedent insista Manciu, plimbându-si oarecum ironic privirile pe peretii salii acoperiti aproape ^n ^ntregime cu afise si postere cu trupe de jazz, ^n marea lor majoritate straine si cunoscute doar dupa aceste kitschuri pe care le puteai achizitiona din piata de vechituri a orasului contra unei sume de bani ce echivala plata a doua zile bune de lucru.
- Un moment, se scuza si parasi la rându-i podiumul ^nsa pe partea opusa spectatorilor, ^n spatele simulacrului de cortina fundal prin a carei deschizatura Manciu avu astfel prilejul sa-i vada pe ceilalti protagonisti. %i venea greu sa creada ca aceia sunt capetele de afis pentru care atâta lume renuntase la caldura si confortul locuintei. {i mai greu ^i venea sa creada ca, nu cu multi ani ^n urma, se numarase si el printre acei "fericiti ai soartei" care lucrasera ^n preajma lor, care le imitase poate gesturile, gusturile... Silueta luminoasa a unei sticle pe jumatate goala luneca dintr-o mâna ^n alta, o pereche de ochi iritati iscodeau sala, mai multe guri se deschideau deodata ^ncercând a se face toate auzite, o mâna tragea un fermoar, una gesticula cu un bat de chibrit- scobitoare... Pe peretele alb vazu proiectata umbra uriasa a pianistului sau care se aplecase acum peste speteaza unui scaun pentru a scotoci ^n spatele acestuia, ^i filma ^ncet si calm miscarile, i le descompuse ^n gând, le segmenta pâna la granita nemiscarii pentru ca apoi sa grabeasca ritmul si sa-l aduca cu gesturi sacadate, de marioneta, pe podium. Acesta aseza ^n sfârsit, cu aer victorios pe placa pianului cu fata ^n jos o fotografie de dimensiunea unei carti postale.
- E a ta!
- Cu autograf?
- Oricum!
O trase ^ncet spre sine, nedezlipindu-i fata de pe placa pianului cu toate ca praful de pe suprafata acestuia ^i provoca pur si simplu o senzatie de voma, ^i ^ndoi cu precautie unul dintre colturi, nu reusi sa vada nimic care sa-i spuna ceva ^n legatura cu imaginea ^nca ascunsa si o respinse cu un gest brutal ^nnapoi. Tusi de doua ori, ^si drese vocea pentru a spune ceva, se razgândi - "ce naiba doream neaparat sa spun" -si mai mult simti cum sala ^ncepu a se umple, soaptele si cuvintele rostite cu jumatate de glas sporind odata cu cresterea nerabdarii spectatorilor. Vru sa se ridice dar pianistul sau ^l retinu cu un gest aproape autoritar - "cum poate sa mângâie clapele pianului cu mâna asta ce strânge ca un cleste".
......
Simti o senzatie acuta de foame. Apoi de sete... Trupa ^ncepuse sa cânte. %si plimba privirile nauce prin sala ^ntunecata, ^ncerca sa le ^mprumute un aer preocupat - "am dormit? cât? cum a fost posibil? ceilalti au observat? ce-or zice?" gândi. %si dadu ^nsa repede seama ca nimeni nu-l baga ^n seama si se hotarâ sa plece. %i facu un semn de ramas bun pianistului, schita un gest de salut ^n directia celoelalti si se ridica cu sute de precautii datorita picioarelor care ^i amortisera facându-l sa para beat. Pianistul ^i ^ntinse fotografia si continua sa cânte fara a-i arunca vreo privire. O strecura ^n buzunarul din dreapta al parpalacului si coborâ ^ncet de pe podium. Deasupra tocului nefiresc de masiv al usii pe care o simtea firava si vulnerabila, un ciudat joc al ^ntâmplarilor luminoase de pe scena ^i redestepta ^n minte spectacolul de afara. Se ^mplinea un an, un an si ceva de când parasise ^n mod aproape identic o sala - e drept nu de spectacole dar situatia prezenta similitudini de-a dreptul uimitoare - si nu ^ncercase niciodata de atunci sa-si imagineze reactia celor ramasi acolo. %i remarcasera iesirea? %si dadusera seama ca pasul apasat si fruntea ridicata nu fusesera de fapt, decât semnele unei cpitulari fara conditii? Dar el, el stia oare cu adevarat de ce plecase? Pe atunci ^nsa ^i considera pe toti cunoscutii prieteni. "%nca" rosti cu glas ridicat si arunca o privire interlocutorului imaginar de parca i-ar fi spus: "{tiu, s-ar putea sa gresesc, dar o spun tocmai pentru ca ^n cazul ^n care n-as avea dreptate sa am un martor al erorii mele. Sa am cui cere iertare. Nu numai pentru asta ci pentru tot ce va ajunge a simboliza pâna atunci. Pentru ca odata cu trecerea timpului pâna si cel mai ne^nsemnat fapt poate capata ^nsemnatate. Poate deveni simbol." Asa parasise atunci sala. O parasea si acum pentru ca undeva, ^n ^ntortocheata logica a dorintelor lui - "imposibila ^nca ^ncercarea de a exprima ceva cât de cât inteligibil, coerent sau explicit ^n aceasta directie" ^nciudat de linistita curgere a monologului interior - un cineva cu neputinta de contrazis ^i spusese ca ar cam fi cazul sa termine cu manifestarile amatoricesti ,s-o rupa cu gloriosul trecut al adolescentei infantile si sa ^ncerce sa devina profesionist. Adevarul este ca nici nu se gândise cu adevarat la ceea ce se ascundea ^n spatele acestei notiuni, altminteri ademenitoare. Desi prietenii ^ncepusera a face tot felul de speculatii pe marginea ideii - oare cine si când o adusese ^n discutie? - nu reutise sa-si faca un programm sau ceva asemanator, iar cele câteva iesiri nu reusisera decât sa-i sporeasca deruta si ne^ncrederea ^n propriile-i forte.
Asculta prin usa ^ntredeschisa sunetele devenite dintr-o data cristaline. "Oare astia fac o treaba cu adevarat profesionista" se ^ntreba si ^n timp ce se pregatea a o ^nchide cu cât mai putin posibil zgomot se ^mpiedica de prag, aluneca izbind-o de tocuri distrugând astfel si putinul echilibru care parea a se fi instaurat ^ntre vijelia de afara si dorinta de altceva a celor din sala.
- Ai primit-o? reusi sa ^nteleaga ^n pozitia aceea caraghioasa, nici ^n genunchi nici ^n patru labe, ^n care parea a ^ncerca sa adune la piept ecourile infernalului zgomot.
- {titi domnule, nu-mi sta ^n obicei... n-am baut nici un strop... pur si simplu m-am ^mpiedicat, ^ngaima si abia dupa aceea cuteza a ridica privirile catre partea superioara a siluetei care se protapise cu picioarele cracanate ^n fata lui. %l recunoscu pe seful jazz-club-ului si trase ^nciudat o ^njuratura groaznica, bine^nteles ^n gând - temându-se ca nu cumva epresia fetei sa-l dea de gol. "La ce bun, ^ntunericul ti-e doar prieten" ^si spuse, ^n timp ce se ridica ^n picioare, chinuit, de parca ^n cadere si-ar fi luxat cel putin una sau doua dintre ^ncheieturile pe care si le lauda ori de câte ori avea prilejul.
- Nu face nimic, spuse acesta concesiv, doream doar sa aflu daca ai primit fotografia.
- Da, raspunse Manciu si ^n timp ce rostea acest da taraganat un joc de-al nu-stia-cui ^l facu sa continue: ^nsa cred ca nu-mi apartine...
- {tiu, stiu foarte bine, dar am crezut ca ^l veti ^ntâlni pe domnul acela cu nume foarte ciudat... Septembrie, parca... da, Septembrie... el nu prea trece pe la jazz-club... {i ca si cum ar fi citit o urma de ^ndoiala ^n privinta identitatii persoanei careia ^i era destinata fotografia, se scarpina pe imaginara-i burta, dupa care ^si mângâie fata lipsita de par. Prietenul acela al tau, fara barba, tuns scurt si cu ceva, ceva ^nceput de burta... De prozator, nu-i asa, adauga râzând singur de gluma pe care o considera desigur foarte reusita.
- Nu, nu e prozator... Tusi ^ncercând sa-si dreaga glasul, fumul greu persista fiindu-i parca si lui groaza sa iasa ^n frigul si vijelia de afara, imaginându-si ca ar fi strigat pentru a se smulge tacerii ce stapânea din nou spatiul dintre cele doua usi ale culuarului-foaier, pe care-l percepea acum ca pe o cumpana ^ntre vijelia de afara si orgia muzicala din sala. Lumina casei de bilete - "asta mai spera ^nca sa se iveasca niscaiva spenctatori" remarca, sageta umarul stâng al interlocutorului facându-l sa para mai scund sau mai ^nalt ^n functie de miscarile afisului care coborâse acum astupând o parte din gemuletul cu gratii si ameninta a se desprinde definitiv fie si prin sacrificarea coltului fixat pare-se ceva mai zdravan.
- Nu? rosti acesta gânditor, fara ^nsa a-si alunga definitiv zâmbetul care continua sa-i lateasca figura. %si surprinse gestul prin care se mângâia ^n continuare pe burta-i imaginara si-l reprima aproape furios, ^si lati din nou mutra cu zâmbetul care era gata sa bata ^n retragere si ^si roti privirile prin holul pustiu. Când le reatinti asupra lui Manciu acestea aveau un aer suficient de preocupat, aer ce nu reusea ^nsa sa domine pe de-a ^ntregul figura-i pe care se da o lupta surda si muta ^ntre zâmbetul alungat si multumirea de sine ce se chinuia sa-i ia locul.
“Ori ma crede tâmpit, ori se considera actor" gândi Manciu si rosti cu voce taioasa un NU raspicat.
- Dar se ocupa cu ceva de genul literaturii sau artei, ^mi aduc perfect aminte, ^i facea praf pe amicii mei când binevoia a ne onora cu prezenta, rosti imperturbabil seful, rotunjindu-si languros cuvintele. Manciu râse scurt.
- Da. {i nu numai pe aceia!
Ar fi vrut sa spuna mai multe, sa-i ia poate apararea lui Victor.”Ce caraghios suna, sa-i iau apararea, de fapt... da: sa-l las fara aparare... Nu ^nsa ^n fata unuia ca asta" gândi, dar usa se deschise si o umbra sâsâitoare se profila ^n dreptunghiul luminos facându-i pe amândoi sa ^ncremeneasca. Se simti dintr-o data obosit si scârbit de parca ar fi intrat plin de murdarie ^ntr-o cada cu apa fierbinte… Sa fi fost Victor acela care ^i povestise ca japonezii se spala bine sub dus ^nainte de a intra ^n cada cu apa? …Ca si cum s-ar fi spalat ^ndelung si ar fi adormit, trezindu-se deabia acum ^n cada goala si rece pe care stratul de jeg s-ar fi uscat… "Prizonierul propriei mizerii" se trezi rostind fara a-l mai interesa daca cineva ^l aude sau nu. Cine era la urma urmei acest tip, caruia pâna si pustanii ^i spuneau [ache ca sa trebuiasca sa discuti despre el cu riscul deranjarii unui concert de jazz? {eful ^si amintea acum de vremea ^n care alerga la fiecare lansare de carte pentru a obtine un autograf. Cât trecuse de atunci? Era ^ntr-adevar cu mult mai ^n vârsta decât reusea sa arate. Autorii, prozatorii de fapt deoarece poetii si criticii nu-l interesasera niciodata, pareau a fi niste fiinte cu totul si cu totul diferite acelora cu care se afla ^n contact, ^n preajma lor totul devenea stralucitor, sarbatoresc. Crezuse si iata ^ncepea a crede din nou din moment ce Victor Septembrie nu era decât un “[ache”, crezuse deci ca viata lor se rezuma - cât de cuprinzator ^i aparea ^nsa acest se rezuma - la festivitati, lansari de noi volume, bani, autografe, femei frumoase. Îl cuprindea si acum ameteala. De buna seama aceia ce nu pareau a duce o astfel de viata nu puteau fi decât impostori. {tia el deoarece ^nsasi mama sa ^ncercase ^ntr-un timp sa se dea scriitoare, dar flerul lui -^nca de atunci, din frageda copilarie se ^ncrezuse ^n deosebita sa ^nzestrare de a vedea lucrurile asa cum sunt si nu cum par a fi - ^i indicase exact starea de lucruri. Ceea ce nu-l ^mpiedicase sa se laude ^n fata tâncilor ori de câte ori numele mamei aparea ^n subsolul vreunui articolas despre productia de lapte sau oua - uitând el însusi convingerea-i ferma ca adevarata vocatie a mamei se gasea ^n spatele cratitelor zdranganite ^n bucatarie. Nu e oare de la sine de ^nteles, gândea el, fara ^nsa a cuteza sa afirme asta - ce sa afirme? nici macar sa gândeasca la posibilitatea rostirii cu voce tare a unor astfel de gânduri! - fara ^nsa deci, a cuteza sa aduca vreo jignire cuiva - poate ca nici nu gândea cu adevarat serios, se juca numai - ca acest Victor Septembrie nu putea fi decât un atfel de impostor, care sa faca parada de cunostintele lui. Ce? E chiar atât de greu sa citesti ceva acolo si sa vi apoi pentru a-i face praf pe ai de or avut, poate, de ^ndeplinit sarcini mai importante? Numai pentru a se da rotund? Adevarul este ca seful parea pe jumatate convins cum ca Manciu se lasase pacalit copilareste, ca tache era realmente un impostor, sau cel putin un anume fel de impostor. "Adevarul e ca nu exista un om pe lume care sa nu se lase mai usor ^mbrobodit de sentimentalisme decât mine" ^si spuse acesta când, privindu-l pe Manciu fu tentat asa dintr-o data sa regrete gândurile jignitoare, sa-i para rau de Victor, sa-l cuprinda la sânu-i calduros si primitor pe acela care, fie si impostor, vibrase singuratic si parasit ^n chiar mijlocul prietenilor pe care-i facuse cu numai putin timp ^nainte praf, demonstrându-le - ce-i drept argumentat - ca sunt niste impotenti ^n ale culturii - fie ea si generala. {i poate chiar aducându-si aminte de romanul lui - de visul lui dirijat cum ^i placea sa se exprime - ^n timp ce se vedea hoinarind ca un iesit din minti ^n cautarea altor prieteni - ^n nici un caz scriitori - printre care, fara ca el sa fi simtit vreodata asta, nu parea a fi decât un fals cersetor, un individ lenes care prefera sa-si puna ochelari fumurii si sa surâda parsiv soarelui ^n timp ce implora mila publica, ^n loc sa-ncerce a-si gasi drumul adevarat pe care sa paseasca senin, cu fruntea sus, asemenea mamei luiprintre cratiti si farfurii. Desigur, nu-l cunostea prea bine pe Victor, desi avea deprinderea de a-si tine ochii bine deschisi - se lauda câteodata ca vede mai multe decât ^ntreg orasul la un loc – dar ^l cunostea toata lumea si impresia tuturor sau macar a acelora pe care-i auzise el spunându-si parerea, era aceea a unui individ care nu mai asteapta nimic de la viata. Ca nu era chiar asa o stia el prea bine, auzise doar discutia din seara aceea care parea si ea beata de-a binelea, discutie ^n care Victor ^i promisese lui Manciu mauscrisul romanului, ce odata terminat avea sa puna capat existentei lui lipsite de orice perspectiva. Nu insistase atunci, s-ar fi bagat ca musca ^n ala, al calului dar avea ceva sperante si de aceea ^l tot curta pe Manciu, pentru care nu avea de fapt nici n fel de consideratie. {i totusi si poate tocmai de aceea ^l ierta iata si pe el. %n fond si la urma urmei s-ar putea sa fie ceva mai mult decât un om simpatic, o prezenta, câteodata, agreabila. Apoi, cine stie de unde sare iepurele? Nu-i vazuse el ^ntr-un rând poza ^n ziar? E drept, nu putuse citi comentariul, restul paginii având nesansa de a fi fost deja ^ntrebuintat, dar nu se putea niciodata sti… "Uite ca pâna si infaibilul meu fler ^mi poate juca feste".
- %n orice caz are cine sa-l puna la punct, rosti Manciu ^ntrerupându-i sirul gândurilor. Victor are cel putin meritul de a nu face parte din tagma acelora carora le tâtâie curul de frica... Vreau sa spun ca nu e las, ca nu da ^nnapoi ^n fata propriei vieti... O traieste...
Plenar, continua el de data asta fara a se osteni a mai deschide gura, i se supune si nu... O accepta dar cauta... Scormoneste el si pâna la urma tot va gasi ceva... Ca va fi sau nu multunit, asta nu este el ^n masura sa aprecieze... {i nici nu credea sa existe cineva ^n masura sau drept sa o faca. El era ^n orice caz mai mult decât sigur ca Victor avea sa ofere, cel putin, o surpriza care sa-i faca pe toti sa-si regrete parerile. Era sigur ca, la o adica, acesta ar fi devenit o mare forta si ar fi slujit mai bine decât multi altii, nu din aia de se bat toata ziua cu pumnul ^n piept, pe aia nu-i ia nimeni ^n seama, acelui bine pentru care era ^n stare - stia cu certitudine asta - sa faca orice. Fara a pretinde ceva ^n schimb. Ce-i veni cu lasitatea? Tâmpitul asta, poate, nici nu se gândise la asa ceva. Te pomenesti ca l-a trimis el ^nsusi ca un fraier pe urmele ipotezelor care ^i apartineau ,sau cel putin asa considerase p^na atunci. "Uite domnule cum poate fi lasat un om fara de aparare: aparându-l" ^si spuse retinându-si ^n ultima clipa o flegma pe care se pregatise de mult s-o expedieze ^ntre pantofii stralucitori ai interlocutorului."La ce bun toate astea?" gândi ^n timp ce accepta cu gesturi mecanice o lunga, despre care seful ^i spusese plin de malitie ca nu se freaca, "la ce bun..." continua el aducându-si brusc aminte de jamm-sesion-ul acela - mai bine zis despre povestea acelei seri ^n care el se aflase ^n alt loc - despre care se spunea ca fusese distrusa cu buna stiinta de catre ^nsusi Victor. Fusese chiar asa de beat, sau mimase totul pentru a-si ascunde adevaratele intentii? Dar ceilalti, cei indignati, ce pazisera? De ce nu l-au dat, fain-frumos, afara? Care era oare adevarul? Auzise o multime de variante, la ^nceput mai toti ^l blamasera pentru ca odata cu trecerea timpului sa-l ierte si ulterior sa-i dea chiar dreptate. Auzise ^ntr-un rând si parerea acestuia, se putea ^nsa ^ncrede ^n cuvintele betivanului pus pe darâmat lumea?, care nu nega nimic, ba mai mult se lauda cu ceea ce facuse. Crezuse atunci ca Victor Septembrie ^si pierduse pe de-a ^ntregul capacitatea de a rosti adevarul, dorinta chiar de a face distinctie ^ntre vis imaginatie si realitate. Mai mult fusese tentat sa creada ca viata acestuia devenise cu mult timp ^n urma o donquijotesca fictiune orala si ^i trebui o buna perioada de timp pentru a se convinge - evident ca nu pe de-a ^ntregul - de contrar. Spre deosebire de Alteta Sa [achisima, cum se obitnuise a-l numi, el se considera mai nepasator ^n fata acestui simt al onoarei de care acesta facea atâta caz. Îi spuse si lui asta si spre surprinderea sa alteta ^l privi zâmbitor si plin de ^ntelegere, explicându-i ca tocmai ^ntelegerea ^n cam acelasi fel a câtorva chestii printre care si asta cu onoarea ^i lega si nu le permitea sa se desparta chiar daca ar fi ajuns sa greseasca unul ^n fata celuilalt. "{i totusi nu semanam de loc" g^ndi Manciu,"cine ar putea crede ca scrisoarea pe care am gasit-o sub perna, ^n anii aia nebuni si furiosi i-ar fi putut fi trimisa lui... %ncepu sa ^ndoaie tigara printr-o miscare taraganata, s-ar fi putut crede ca vrea s-o mângâie, sfârsi prin a o rupe, nu se lasa ^nvins, mai trase un simulacru de fum dupa care o stinse ^n palma ^nchizând si ^ntinz^nd ^n acelasi timp un pumn amenintator. %n ultimele minute holul ^si schimbase aproape complet ^nfatisarea. Lumina din spatele gemuletului cu gratii parea a-si fi sporit intensitatea si ceea sporea si mai mult ciudatenia, se mutase ceva mai ^n lateral luminând acum partea dreapta a siluetei sefului. Desi se opuse cu toata fiinta privi ^ntr-acolo si o zari pe tânara casierita zâmbind tâmp sub ^nvelisul alb al blanii spumoase.
- Poftesti a o ajuta la numaratul banilor? Auzi Manciu ^n timp ce deschidea pumnul din care resturile tigarii nu doreau sa alunece cu nici un chip spre pardoseala negricioasa. Era pe punctul de a-l ^nchide la loc când o durere ascutita ^i ordona celelalte mâini sa intervina, determinându-l ^n sfârsit sa ia ^n seama amestecul acela hidos de scrum hârtie si piele arsa care se contura ca o gâlma la ^ntretaierea banuita a liniilor vietii. Se debarasa tacut privind ^n jos de parca ar fi vrut sa memoreze locul ^n care ^si va fi lepadat resturile materiale ale suferintei pe care singur si-o provocase. Ninsoarea sticloasa ^l scuipa ^n obraz obligându-l sa se ^ntoarca cu tot corpul pentru a reusi sa ^nchida usa ce se tânguia sf^sietor de trista.
Biobibliografie Poezie Teatru Noutati & Presa Cuvantul zilei Fotografii Cartea cu prieteni Pagini electronice în limba romana
Home English Deutsch Français Româneste E-Mail